Dragi colegi,

În numele Societății Române de Medicină Nucleară și Imagistică Moleculară – SRMNIM, este o mare plăcere să vă invităm să participați la “Zilele Medicinei Nucleare”, manifestare care se va desfășura în perioada 17-19 martie 2022!

Evenimentul este organizat de SRMNIM, în colaborare cu Clusterul Imagomol, cu participare internațională!

Ediția de anul acesta ( amânată din 2021) va avea loc în format hibrid în Cluj-Napoca, la Grand Hotel Napoca!

Activitățile vor fi susținute de personalități atât din România cât și din întreaga lume, sub forma unor prelegeri și întâlniri motivaționale, în care toți participanții să aibă șansa de a împărtăși idei cu onorabilii noștri oaspeți, față în față dar și online!

Evenimentul va include și expoziții științifice de prezentare a produselor de ultima generație ale companiilor de top din domeniu.

Manifestarea va fi creditată de către Colegiul Medicilor din România!

Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim la “Zilele Medicinei Nucleare 2022” într-un număr cât mai mare.

 

Cu gânduri bune,
Dr. Raluca Mititelu,
Președinte SRMNIM

Teaser

Zilele Medicinei Nucleare

Informații generale

Informații generale

Vom fi onorați să vă avem alături și anul acesta la Zilele Medicinei Nucleare

ÎNREGISTRARE CONGRES

ÎNREGISTRARE CONGRES

Aici puteți afla informațiile necesare pentru înregistrarea la Zilele Medicinei Nucleare

EVENIMENT ONLINE

EVENIMENT ONLINE

Să ne revedem cu bine într-un cadru intuitiv și prietenos.